Sega, autorul

Lama & Sega

La data de 11 iunie 2008, dupa 7 ani de-acasa, 17 ani de scoala, 11 ani de facut reclame si o viata launtrica framantata, plina de cautari febrile, dar sterile, mi-am indesat intrebarile fara raspuns într-un rucsac, mi-am luat inima-n dinti si lumea-n cap si m-am dus hat, departe, tocmai in India. Sau Tara Diavolului, cum probabil ai aflat ca i se mai spune.

Timp de un an, m-am aventurat din ashramul lui Osho pana la locul nasterii lui Buddha, in Nepal, din nordul tibetan al Indiei pana in sudul ei dogoritor, dar oricat am scotocit n-am gasit  nici iluminarea mult ravnita si nici alti diavoli in afara de proprii mei demoni. L-am gasit in schimb pe Lama, care le contine pe toate, insa degeaba… Plecasem bou, ma intorsesem vaca. Si nu una sfanta, cum intalnesti pe toate drumurile Indiei, ci una confuza, cu burta plina de lucruri nerumegate. M-am apucat sa scriu ca sa inteleg ce mi s-a intamplat acolo, la capatul pamantului, si asa mi-am petrecut urmatorii patru ani, rumegand, scriind si rescriind.

Cartile

Povestea aventurilor lui Sega a aparut mai intai aici, in 2011, fiind preluata apoi de editura Humanitas. Primul volum, Namaste. Un roman de aventuri spirituale in India, a vazut lumina tiparului in vara lui 2012, cel de-al doilea, Namaste. Un roman de aventuri spirituale in Nepal, un an mai tarziu. Ambele carti au devenit bestsellers, iar eu, guru :)

Nu pot zice insa “si-am incalecat pe-o sa” si nici “am trait fericit pana la adanci batraneti”, caci Namaste e o trilogie si prin urmare mai am de scris o carte ca sa o inchei. Dar asta e o alta aventura… Pentru o aventura cum scrie deja la carte, clic aici.

ed-speciala

Autorul multumeste Editurii Humanitas care a binevoit sa publice editia speciala a cartii Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal, beneficiile obtinute din vanzare fiind donate lui Lama si alor sai, pentru a-i ajuta sa-si repare vietile distruse de cutremurul din 25 aprilie 2015. Mai multe, aici.

Aventureaza-te in Nepal cu Sega, autorul romanelor Namaste.