Gustul Nepalului

valentina - lama

Cand inima doreste, imposibilul devine posibil

L-am reintalnit pe Sega dupa 10 ani, prin intermediul Facebook-ului. Aflasem despre cartile lui si atunci cand am ajuns la Libraria Humanitas de langa Cismigiu i le-am recomandat prietenei mele, desi… eu nu le citisem. Odata reluata legatura, Sega a inceput sa-mi povesteasca despre Aventurile in Nepal, imbiindu-ma sa vin. Pe vremea aceea insa, sufletul meu ramasese in India, tara pe care o vizitasem cu un an inainte si care continua sa ma cheme. Avusesem acolo parte de o experienta de neuitat si, cumva, imi doream sa o continuu, dar la un alt nivel. Cu Sega ajunsesem sa corespondez destul de des pe tema Aventurilor lui in Nepal, el spunandu-mi mereu ca “ai sa vezi, daca ti-a placut India, o sa-ti placa si Nepalul”. Eu insa ii dadeam inainte cu India si cu… Tibetul! Cam in aceeasi perioada, prietena mea mi-a dat link-ul catre Aventurile in Nepal, cu comentariul: “Tzitzi, te rog, hai sa mergem in Nepal”. M-am mai lasat putin rugata, dar pana la urma am zis “hai!” si asa am pornit in aventura vietii mele. Desi primisem de la Sega itinerariul, recunosc ca nu prea mi-am dat silinta sa-l studiez, alegand in schimb sa ma las dusa de val, sa descopar, sa simt, sa traiesc. Practic, m-am pregatit pentru Aventuri reamintindu-mi rezolutia de Anul Nou, si anume sa fac toate acele lucruri de care mi-e frica. Am plecat asadar in Nepal fara asteptari, judecati si prejudecati (invatasem deja lectia asta in India).

Zborul

Zborul  pana la Kathmandu a fost lin, fara incidente. Recomand Turkish Airlines cu tot dragul, nu mai calatorisem cu ei pana atunci pe distante atat de lungi. Doar la aterizare am avut ceva emotii, caci avionul nu mi s-a parut asa simplu de pus pe pista aeroportului Tribhuvan; tocmai ce trecusem pe langa crestele acelea foarte inalte, aratand de parca acolo s-ar fi incretit un tiv urias, si privisem prin hublou gandindu-ma ca sigur le-as atinge, daca as intinde mana. Asta a fost senzatia, coplesitoare.

Am aterizat cu bine, au venit toate bagajele, ne-am intalnit cu restul grupului, iar la iesire am fost intampinati de Sega si de Lama, care ne-au imbarcat in microbuzul ce avea sa ne plimbe prin tot Nepalul. Ne-am cazat la hotel, in Thamel (cartierul turistic din Kathmandu), si am pornit pe stradute sa dam cu nasul de cultura locului. Stradutele erau aglomerate si pline de comercianti, ca in India. Am gasit insa mai putina mizerie, iar oamenii am constatat ca nu sunt atat de bagaciosi. Dupa doua zile petrecute la Kathmandu, unde aveam sa ne intoarcem abia la sfarsitul celor doua saptamani, a urmat prima portie constistenta de aventura: trekkingul.

Trekking prin Annapurna

Eu n-am fost niciodata atrasa de munte, daramite de trekking! Eram singura din tot grupul care nu mai facuse asta niciodata si, pe deasupra, veneam dupa o perioada cu probleme de sanatate. Si iata-ma urcand 3 zile, de la circa 600 m altitudine, pana la Poon Hill, 3210 m! Trebuie sa recunosc ca nu as fi reusit sa ajung acolo sus, unde siragul Annapurnei se arata in toata splendoarea, fara ajutorul lui Lama, ghidul nostru nepalez cu trasaturi tibetane si principii de viata sanatoase, “nebun” de felul lui, dar bun cunoscator de oameni, excelent profesionist si om minunat, care a dat dovada de multa rabdare, compasiune, eleganta si umor. Lama a stat mereu dupa mine urcand in ritmul meu si oprindu-se inaintea mea ori de cate ori simtea ca nu mai pot, ca sa-mi dea senzatia ca si el a obosit, toate acestea ca nu cumva sa ma simt prost ca nu pot urca intr-un ritm sustinut, ca si ceilalti. Cand ne opream, imi dadea sa beau apa, ma facea sa rad, imi povestea despre frumusetile care ma inconjurau si nu pleca pana nu ma vedea pusa iarasi pe picioare. Ii datorez reusita mea si nu numai atat: m-a facut sa iubesc muntele cand imi era cel mai greu, insuflandu-mi curajul de a mai face trekking si dorinta de a reveni in Nepal. Prin Lama am descoperit felul de a fi deosebit al nepalezilor, oameni sufletisti, de la care intelegi ca dualitatea in iubire nu exista. M-a impresionat felul in care primesc ei gesturile de apreciere: cu recunostinta, dar si cu multa timiditate.

Experienta de 4 zile pe munte a fost incredibila. Am facut o multime de lucruri pentru prima oara in viata mea: am dormit in sac, in cabane de munte, am baut ceai fierbinte incalzindu-mi picioarele la gura sobei, inghesuita printre ceilalti turisti; de mentionat ca in cabanele de munte e cam batalie pe sobele astea, pentru ca nu exista surse de caldura in camere. Pentru un european obisnuit sa stea iarna in casa doar purtand un tricou cand afara sunt -30 de grade, e o mare provocare sa dormi intr-o camaruta cu peretii subtiri, unde mai suiera si vantul pe la cercevele si unde baia se afla pe hol, la capatul coridorului. Sa te fereasca sfantul sa te treaca noaptea un pisu, ca e cu cantec! Vrei sa deschizi fermoarul sacului de dormit, dar, hopa!, constati ca nu-ti mai poti scoate mana, iti incalti bocancii cu chiu, cu vai (ca doar nu vii cu slapii pe munte), apoi dai nas in nas cu frigul de pe hol, si uite-asa iti sare somnul pana dimineata, cand incepe o noua zi de trekking.

Rafting pe bulboanele raului Trisuli

Urmatoarea experienta a fost raftingul, trei ore pe raul Trisuli. Aici l-am intalnit pe Captain Shaila. Bineinteles ca nu mai facusem nici rafting pana atunci. Odata echipati, am ajuns pe malul raului unde ne astepta barca. Mic de statura, dar impunand respect fara sa vorbeasca prea mult, Capitanul Shaila ne-a asezat in barca, ne-a facut instructajul si apoi ne-a dat drumul pe apele repezi si involburate. Am fost ca niste jucarii in mainile unui copil nastrusnic. Capitain Shaila ne-a trecut prin toate valtorile posibile si imposibile, aranjandu-ne in asa fel in barca, incat sa gustam totul din plin. Ne-a facut sa simtim ca traim aventura vietii noastre.

Stiam ca se apropie cate un vartej periculos cand el dadea comenzile raspicat, pe un ton foarte ferm, prevestind parca primejdia, si nu aveam incotro decat sa ne lasam in mainile lui, luand totul in serios. La un moment dat insa, dupa ce a rostit o astfel de comanda, m-am uitat la el pe furis si i-am surprins zambetul poznas in coltul gurii. Desigur, Captain Shaila stia bine ce face. Cand noi ne tavaleam in barca nauciti, tinandu-ne de toate sforile aflate la indemana ca sa nu ne rasturnam, el statea drept, vaslind calm, de unul singur, in timpul traversarii vartejului. Intr-un moment de respiro, l-am intrebat in gluma daca e insurat. A ras si a raspuns ca da. Atunci am plusat si l-am intrebat daca mai are frati asa ca el. A zambit usor incurcat… Nici nu mi-am dat seama cand au trecut cele trei ore, asa de grozav a fost. Imi doream de mult sa fac rafting, dar nu avusesem niciodata curajul. Ei bine, in Nepal mi-am infrant si aceasta frica!

Pokhara si zborul cu vulturii, sau cum am ajuns sa traiesc o stare de libertate totala

Pokhara, locul care avea sa-mi placa cel mai mult din Nepal, nu e doar un orasel de munte foarte frumos, cu un aer de statiune montana elvetiana, ci si unul dintre cele mai bune cinci locuri din lume pentru zbor in tandem cu parapanta. Cu toate ca-mi propusesem sa fac anul acesta toate lucrurile de care mi-e frica, nu m-am lasat usor convinsa sa zbor cu parapanta. Totusi, am cedat pana la urma si… am zburat! Fara sa tip, fara sa ma agit, fara simt vreo frica! A fost o ora in care am plutit in inaltul cerului impreuna cu vulturii, o ora in care am aflat ce inseamna sa te simti cu adevarat liber.

A fost parca o confruntare cu mine insami, o izbitoare revenire la viata, a fost poate acel declic sau moment de serendipity de care avem nevoie cu totii ca sa realizam ca viata trebuie traita din tot sufletul si prin toti porii. Mi-am pastrat libertatea castigata in Nepal, acea libertate care se reflecta, practic, intr-o stare de relaxare, de impacare, de echilibru, acea libertate care-ti da sentimentul ca ti-ai gasit adevaratul sine si care aici, la noi, intriga, surprinde si chiar deranjeaza majoritatea oamenilor.

Pelerinaj la Lumbini, cu basici in talpi

In periplul nostru am ajuns si la Lumbini, locul unde s-a nascut Buddha. Si unde am avut norocul si onoarea sa-l avem ca ghid pe Basanta Bidari, arheologul care a descoperit piatra ce marcheaza cu exactitate locul unde s-a nascut Buddha, acum 2500 de ani. Surprinzator, in Lumbini localnicii nu sunt buddhisti, cei mai multi fiind musulmani si hindusi. Lumbini este insa Mecca buddhistilor din toata lumea, unul dintre cele patru locuri sfinte ale buddhismului.

valentina - lumbini

Am vizitat Gradina Sacra pe o caldura de aproape 50 de grade si am facut basici in talpa, pentru ca a trebuit sa mergem desculti. Domnul Basanta ne-a spus ca pelerinajul trebuie sa fie greu. Kapilavastru este un loc divin, asociat cu viata lui Buddha, mai exact locul unde acesta a trait pana la varsta de 29 de ani. Am ramas cu multe de la domnul Basanta, in special cu invataturile rostite in jurul rotii Dharmei, intr-una din multele manastiri buddhiste din preajma Gradinii Sacre.

Safari cu surprize, in Chitwan

Apoi am pornit spre Chitwan, unde ne-am intalnit cu Hari, ghidul nostru pentru safari. Prima parte a zilei dedicata explorarii junglei am parcurs-o mergand pe jos. Noi cu mainile goale, Hari si inca un coleg de-ai lui inarmati cu cate un bat de bambus. A fost o nebunie din partea noastra sa ne aventuram asa, chiar daca Hari a crescut si a copilarit in jungla, catarandu-se in toti copacii. Abia in a doua parte a zilei, pe care am parcurs-o cu jeepul, aveam sa aflam cat a fost de periculos sa mergem pe jos prin jungla: am intalnit nu mai putin de 9 rinoceri, de peste 4-5 tone fiecare, ultimul fiind cat pe ce sa ne rastoarne masina! Uriasul animal se odihnea intr-un sant, acoperit de tufe, iar noi am oprit masina chiar langa el, fara sa-l zarim insa, caci stateam cu ochii dupa tigri, “satui” de atatia rinoceri. Era spre sfarsitul zilei, pe unii dintre noi ne ajunsese oboseala, altii chiar atipisera (Sega), iar ceilalti erau atenti, poate-poate apare tigrul! N-a fost sa fie tigrul, ci rinocerul care s-a speriat de noi si noi de el! Faptul ca am scapat cu viata a fost sarbatorit ca la carte, seara la hotel. Apropos, am prins si Anul Nou nepalez, 2071, si ne-am amuzat felicitandu-ne pentru cat de bine aratam la varsta noastra inaintata.

Tot in Chitwan am facut si o plimbare cu canoea, o barca lunga si ingusta, scobita intr-un trunchi de copac. Ne-am asezat cu grija pe scaunelele joase si am pornit la pozat de pasari, ca doar ce altceva sa vezi pe raul acela? Fotograful-sef, Dorel, dorea sa imortalizeze toate pasarelele si se foia in canoe de aveai senzatia ca acus ne rasturnam. Pe rand strigam la Dorel: “Dorele stai linistit!”. Doar Sega isi pastrase calmul, amintindu-ne din cand in cand ca poate o sa intalnim crocodili. Si chiar i-am intalnit, mari de nu-i cuprindeai cu privirea, brusc aducandu-ne iar aminte ca suntem doar la jumatate de palma deasupra apei si ca Dorel se fataie intr-una! Pe aceste acorduri s-a incheiat aventura din Chitwan… Nu puteam parasi Nepal fara sa facem si un tur cultural, asa ca, la intoarcerea in Kathmandu, o zi am dedicat-o vizitarii Stupei Boudhanath, centrului Patan, pietei Durbar si orasului istoric Bhaktapur. Ar mai fi de mentionat ca, pe drumul de intoarcere, ne-am oprit pe o mica plaja de nisip, pe malul riului Trisuli. Da, pe malul raului pe care facuseram rafting cu aproape doua saptamani in urma. Ei bine, acea plaja a fost martora faptului ca niste oameni maturi pot deveni din nou copii jucausi, inocenti si plini de mirare. In acele momente s-a sudat si prietenia noastra. Atunci ne-am descoperit sufletele si am vazut ca suntem perfecti asa cum suntem… Si iar ne-am oprit la Capitanul Shaila, de data asta insa numai ca sa mancam un dal bhat gustos, gatit de sotia sa.

Incheiere?

Pentru mine, in cele doua saptamani nepaleze, timpul parca s-a oprit. La un moment dat mi-am dat seama ca nu mai stiam ce data sau ce zi e, dar asta n-a facut decat sa ma elibereze si sa-mi aduca multa bucurie. Acolo, in Nepal, am zburat cu vulturii, m-am indragostit de munte, mi-am castigat libertatea si am simtit ca traiesc cu adevarat. Tot acolo am inteles ca noi singuri ne facem nefericiti si ca tot singuri ne eliberam si ne dam voie sa traim cu adevarat…

Odata ce gusti din Nepal, ti-e pofta de el mereu. Asa mi-e mie acum, cand scriu aceste randuri, la cateva luni dupa aventurile traite alaturi de Sega si de personajele din cartile sale… La anul imi doresc sa ajung iar in Nepal, sa ma reintalnesc cu prietenii mei dragi, Sega, Lama si fiul sau, Roshan, ca sa urcam impreuna – asa cum am promis – pana la EBC, Everest Base Camp, Tabara de Baza!

VALENTINA B.

(Fotografiile sunt din arhiva personala a Valentinei)

Valentina a facut parte din al treilea grup de aventurieri in Nepal, alaturi de Lama si Sega, in aprilie 2014. Daca vrei si tu sa faci parte dintr-un astfel de grup, aventureaza-te cu noi.